marți, 23 noiembrie 2021

ERASMUS+ KA2 - MY GRANDMA՚S TOYS! (OCTOMBRIE 2021, ITALIA)

 MY GRANDMA’S TOYS - AUGUSTA, SICILY, ITALIA

        În perioada 25 – 29 octombrie 2021, cinci elevi de la Şcoala Gimnazială Nr. 4 Suceava, Chisăliţă Fabian – Ionuţ, Lucaci Maria – Cătălina, Murărescu Darius, Corodescu Sebastian şi Rusu Brianna – Ioana, însoţiţi de către prof. Mazilu Mirela – Florentina (coordonatorul proiectului la nivel de şcoală), prof. Bobric Petronela (directorul instituţiei) şi prof. Irimia Liviu, au participat la activităţile derulate în cadrul proiectului Erasmus+, Key Action 2, Strategic Partnerships for Schools Only, ,, My Grandma’s Toys”, număr de referinţă 2019 – 1 – T01 – KA229 – 074560_6, desfăşurat în localitatea Augusta, Sicilia, Italia.

            Şcoala gazdă, 4oIstituto Comprensivo ,,D. Costa”, a funcţionat ca un mediu de interferenţe culturale şi tradiţionale între elevi din Italia, Portugalia, Spania, România şi Turcia (ţara coordonatoare a proiectului). De menţionat este şi  participarea  a două cadre didactice din Bulgaria.

            Activităţile propuse de către organizatori s-au pliat pe tema proiectului, având un caracter variat, înscriindu-se în tipologia indoor, cât şi outdoor. Astfel, elevii au avut oportunitatea de a participa la cursuri de dans, la un workshop cu bunicii elevilor italieni, unde au împărtășit experienţe legate de copilărie, prin jocuri specifice fiecărei ţări si de a se întrece într-o competiţie sportivă a catapultelor. Jocurile prezentate de elevii noştri – Pif – paf, Telefonul fără fir, Ţările - au fost bine primite de către ceilalţi participanţi. Apreciată a fost şi experienţa socializării cu copiii italieni în cadrul familiilor acestora, ocazie cu care s-au îmbunătățit competențele de comunicare în limba engleză. Nu au lipsit excursiile în împrejurimi, aşa cum a fost cazul vizitării oraşului antic Syracuza şi a insulei Ortigya, ce a oferit participanţilor posibilitatea de a se bucura de exponatele Muzeului Arheologic şi cel al Păpuşilor şi de a admira construcţii istorice, cum ar fi, Biserica Santa Lucia şi Catedrala sau atracţii turistice, de genul Fântânei Aretusa.

            Cadrul istoric şi geografic al Siciliei cu un specific aparte, a produs o vie emoţie elevilor şcolii noastre, o parte a lor fiind la prima experienţă Erasmus+. Scopul proiectului a fost atins, astfel că, întâlnirea din Sicilia a contribuit la consolidarea şi promovarea dimensiunii europene în şcoală.



Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava: https://www.monitorulsv.ro/Local/2021-10-30/Proiec-Erasmus-Key-Action-2-Strategic-Partnerships-for-Schools-Only-My-Grandmas-Toys-desfasurat-in-localitatea-Augusta-Sicilia-Italia#ixzz7D4f47yXm

Follow us: @monitorulsv on Twitter | Monitorul.de.Suceava on Facebook      

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu