DISEMINARE MY GRANDMA՚S TOYS! -
ȘCOALA MOIȘA - BOROAIA
În perioada 25-29 aprilie 2022, patru elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 4 Suceava, Ciobanu Ioana, Onofrei Bianca, Raicu Mihai, Suciu Rareș, însoțiți de coordonatoarea proiectului, prof. înv. primar Mazilu Mirela și prof. dr. Nistor Bogdan, au participat la mobilitatea My Grandma’s Toys în Portugalia, la Lousada, la Agrupamento de Escola Dr. Mario Fonseca, în cadrul unui parteneriat strategic între școli din Portugalia, Grecia, Lituania, Turcia, Slovacia și România, sub egida proiectului Erasmus+ KA2 2019-1-TR01-K229-074560_6 Let’s go to learn outside! Schimbul de experiență are ca scop implementarea educației prin joacă (de tip outdoors) în sistemele educaționale din țările partenere și crearea de conexiuni între diverse culturi, oferindu-le elevilor implicați experiențe de învățare în natură, într-un mediu relaxant, cu numeroase beneficii pe plan fizic, emoțional și mintal în dezvoltarea lor personală și formându-le spiritul de echipă.
Jocul este cea mai frumoasă modalitate prin care un copil descoperă lumea înconjurătoare. În esență, orice joc reprezintă o lecție de viață pentru cei mici. În joaca lor nevinovată, copiii utilizează șabloane comportamentale pe care le vor utiliza mai târziu în viața de adult. De asemenea, prin intermediul jocului, personalitatea unui copil se va contura cu ușurință. Dezvoltarea fizică, senzorială, emoțională, intelectuală, lingvistică și socială a oricărui copil se realizează prin intermediul jocului, în special în primii ani de viață ai acestuia. Mai mult decât atât, joaca este una dintre cele mai importante unelte ale actului educațional, fiind o activitate îndrăgită de către copii.
Este evident faptul că jocurilor tradiționale le este din ce în ce mai greu sa concureze împotriva invaziei jocurilor pe calculator, smartphone și console. Casele noastre sunt pline de dispozitive care sunt la îndemână copiilor și care le captează atenția, aceștia renunțând la jocurile clasice jucate de foarte multe generații. Însă cel mai important avantaj al lor este faptul ca nu depind de internet, de tehnologie sau de electricitate, ci doar de imaginația și buna dispoziție a copiilor. Din păcate, foarte mulți copii abandonează complet jocurile tradiționale pentru a se juca pe diferite console sau dispozitive. Este un lucru minunat ca cei mici să se distreze cu noile tehnologii dar în același timp ar trebui să existe un echilibru care să le permită să se bucure și de jocuri ale copilăriei jucate alături de părinți, bunici sau prieteni.
Aceste jocuri ale copilăriei au distrat generații la rând, dezvoltând abilitățile sociale, creativitatea, imaginația, spiritul de competiție, prietenia. Jocurile sunt foarte benefice pentru sănătate deoarece necesită în același timp și activitate fizică. Cele mai importante beneficii ale acestor jocuri ale copilăriei sunt stimularea creșterii atât fizice cât și intelectuale și crearea unor legături strânse de prietenie care pot dura pe viață.
Prima zi a mobilității a însemnat vizitarea orașului Porto. Porto este acel oraș de suflet pe care trebuie să-l vizitezi ca să simțiți aromele Portugaliei adevărate. Are un aer relaxat, boem, este plin de istorie și ai ce vedea la fiecare colt de stradă. Orașul este ridicat pe coline și cu străzi pline de farmec și te îmbie și să cauți unele din cele mai prețuite comori arhitecturale ale orașului.
Centrul istoric din Porto / cartierul Ribeira – așezat pe malurile râului Douro, cartierul Ribeira, aflat pe lista locurilor protejate de UNESCO, impresionează prin casele sale vechi, colorate, străduțele înguste, prin zidurile medievale și bisericile baroce. Este unul dintre cele mai fotografiate locuri ale orașului. Pe malul apei, sunt zeci de cafenele și restaurante, unde poți savura delicioasele pasteis de nata și celebrul lor pește bacalhau, cod sărat și uscat.
Podul „Dom Luis I‟– a fost construit, în 1886, de un ucenic al inginerului francez Gustave Eiffel. De pe pod, de la 60 de metri înălțime, poți vedea cel mai bine panorama orașului, la 360 de grade. Apusul peste apă, peste clădirile vechi este o încântare.
Gara Sao Bento – este un loc unde trebuie neapărat să ajungeți. Gara a fost ridicată în 1900 și are pereții decorați cu scene istorice, realizate din azulejos, mici faianțe alb-albastre, specifice zonei. Aici era înainte mănăstirea călugărițelor benedicte Ave Maria.
Libraria Lello – dacă ești fan Harry Potter, aici trebuie să vii. Este locul unde scriitoarea J.K. Rowling, profesoară de engleză la Porto, și-a construit personajul. Este un loc de poveste și fascinant.
Croazieră pe râul Douro – orașul este legat prin șase poduri și, cel mai bun mod de a-l descoperi, cu tot ce are să-ți ofere, este să iei o croazieră cu vechile bărci, folosite, în anii din urmă, la transportul vinului.
Biserica Clerigos - este clădirea emblematică a orașului. Biserica a fost construită între 1732 şi 1750. Poți urca în turn să admiri culorile orașului de sus.
Palácio da Bolsa - este fosta bursă de valori, construit pe locul unei foste mănăstiri franscicane, unde, pe vremuri, venea elita societății portugheze pentru a socializa. Clădirea este ridicată în secolul al XIX-lea în stil neoclasic.
A doua zi, grupul a participat la ceremonia de deschidere de la Agrupamento de Escola Dr. Mario Fonseca Nogueira - Lousada, care a inclus interpretări muzicale și recitaluri susținute de elevii portughezi de la învățământul primar și gimnazial. Participanții au vizitat școala și expoziția My Grandma’s Toys (jucării tradiționale portugheze). Au urmat câteva jocuri tradiționale, la care au participat atât elevii, cât și profesorii. La finalul activității, s-a organizat o competiție între țări, câștigată de echipa României. Ziua s-a încheiat cu o plimbare și cină tradițională în oraș.
Ziua a treia a însemnat vizitarea Elementary and Secondary School Lustosa – Lousada. Fiecare țară a prezentat câte două jocuri tradiționale, care au fost jucate apoi de toți participanții la mobilitate. La finalul zilei, s-a organizat o altă competiție sportivă, câștigată de echipa Italiei.
Echipa Erasmus a plecat într-o vizită la Fabrica de jucării „Pepe e Jato‟ Alfena. Ani de zile a fost cea mai mare fabrică de acest gen din țară (jucării tradiționale din lemn). Jucăriile lui Pe-Pe au devenit celebre în anii 1950, cu taxiuri, triciclete și dube în formă de pâine, în farfurie și plastic. Astăzi, singurii doi producători tradiționali de jucării din zonă demonstrează, în fiecare zi, că nu există vârstă pentru a pierde copilul din fiecare dintre noi. A doua parte zilei a însemnat o vizită emoționantă la Municipalitatea Lousada. La finalul zilei, a avut loc ceremonia de încheiere, care a însemnat înmânarea diplomelor, a premiilor și schimbul de suveniruri între membrii echipelor din fiecare țară parteneră, și discursul final.
Dimineața ultimei zile a mobilității a început cu un workshop pe tema „jucăriilor de cârpă‟. Un artist local ne-a învățat să confecționăm jucării de cârpă. Păpușile populare de cârpă păstrează priceperea și arta creatorilor lor, activitatea de colecționari și oameni de știință. Păpușa afișează o cronică a vieții culturale tradiționale. Ea concentrează timp, istoria culturală, istoria țării, oamenii, reflectând mișcarea și dezvoltarea acestora. Se credea că păpușile din materiale improvizate (cârpă) au proprietăți magice. Strămoșii lor credeau că păpușile sunt capabile să alunge spiritele rele și să aducă fericire în casă. Acesta este probabil motivul pentru care aceste păpuși au fost adesea purtate ca talismane.
După amiază, participanții au vizitat Romanesque Route (Centro Interpretacao Lousada / Torre de Vilar / Mănăstirea Travanca). Romanesque Route este un traseu turistic și cultural care ne poartă în nordul Portugaliei pentru a descoperi o moștenire de neuitat. Cuprinde mănăstiri, biserici și memoriale, poduri, castele și turnuri care au în comun arhitectura romanică caracteristică acestei regiuni. În ansamblu, ele sunt situate în Nordul Portugaliei - zona Porto, Guimarães și Valea Douro (areal care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO). Această regiune și moștenirea sa arhitecturală sunt asociate cu începuturile naționalității portugheze, deoarece aici au locuit familiile nobiliare care i-au ajutat pe primii regi în recucerirea creștină a teritoriului care este astăzi Portugalia. Pe de altă parte, clerul și ordinele religioase au ajutat populațiile să se așeze, motiv pentru care bisericile, mănăstirile și alte monumente cu trăsături arhitecturale unice sunt concentrate într-o zonă atât de restrânsă.
A fost o experiență deosebită și interesantă, atât din punct de vedere educațional, cât și cultural, în care elevii și profesorii au avut ocazia de a participa la activități educative, îmbunătățindu-și competențele interculturale și de comunicare în limba engleză.
MY GRANDMA’S TOYS - AUGUSTA, SICILY, ITALIA
În perioada 25 – 29 octombrie 2021, cinci elevi de la Şcoala Gimnazială Nr. 4 Suceava, Chisăliţă Fabian – Ionuţ, Lucaci Maria – Cătălina, Murărescu Darius, Corodescu Sebastian şi Rusu Brianna – Ioana, însoţiţi de către prof. Mazilu Mirela – Florentina (coordonatorul proiectului la nivel de şcoală), prof. Bobric Petronela (directorul instituţiei) şi prof. Irimia Liviu, au participat la activităţile derulate în cadrul proiectului Erasmus+, Key Action 2, Strategic Partnerships for Schools Only, ,, My Grandma’s Toys”, număr de referinţă 2019 – 1 – T01 – KA229 – 074560_6, desfăşurat în localitatea Augusta, Sicilia, Italia.
Şcoala gazdă, 4oIstituto Comprensivo ,,D. Costa”, a funcţionat ca un mediu de interferenţe culturale şi tradiţionale între elevi din Italia, Portugalia, Spania, România şi Turcia (ţara coordonatoare a proiectului). De menţionat este şi participarea a două cadre didactice din Bulgaria.
Activităţile propuse de către organizatori s-au pliat pe tema proiectului, având un caracter variat, înscriindu-se în tipologia indoor, cât şi outdoor. Astfel, elevii au avut oportunitatea de a participa la cursuri de dans, la un workshop cu bunicii elevilor italieni, unde au împărtășit experienţe legate de copilărie, prin jocuri specifice fiecărei ţări si de a se întrece într-o competiţie sportivă a catapultelor. Jocurile prezentate de elevii noştri – Pif – paf, Telefonul fără fir, Ţările - au fost bine primite de către ceilalţi participanţi. Apreciată a fost şi experienţa socializării cu copiii italieni în cadrul familiilor acestora, ocazie cu care s-au îmbunătățit competențele de comunicare în limba engleză. Nu au lipsit excursiile în împrejurimi, aşa cum a fost cazul vizitării oraşului antic Syracuza şi a insulei Ortigya, ce a oferit participanţilor posibilitatea de a se bucura de exponatele Muzeului Arheologic şi cel al Păpuşilor şi de a admira construcţii istorice, cum ar fi, Biserica Santa Lucia şi Catedrala sau atracţii turistice, de genul Fântânei Aretusa.
Cadrul istoric şi geografic al Siciliei cu un specific aparte, a produs o vie emoţie elevilor şcolii noastre, o parte a lor fiind la prima experienţă Erasmus+. Scopul proiectului a fost atins, astfel că, întâlnirea din Sicilia a contribuit la consolidarea şi promovarea dimensiunii europene în şcoală.
Follow us: @monitorulsv on Twitter | Monitorul.de.Suceava on Facebook
ERASMUS+ KA2 - MY GRANDMA՚S TOYS! (SEPTEMBRIE 2021, SPANIA)
Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava derulează, în perioada 1 septembrie 2019 – 31 august 2022, proiectul Erasmus+ „My Grandma՚s Toys” cu numărul de referință 2019-1-TR01-KA229-074560_6, în care au ca școli partenere: Ankara Hasan Ali Yücel, Turcia, SU "Sveti sveti Kiril i Metodii", Bulgaria, 4° Istituto Comprensivo Domenico Costa, Italy, Agrupamento de Escolas Dr. Mário Fonseca, Portugal, Fundacion San Juan y San Pablo, Spain.
În perioada 20-24 septembrie 2021, doamnele profesoare Mirela Mazilu și Monica Marchitan, însoțite de elevii Elia Ailisoaie, Larisa Babalean, Adelin Cozmaciuc și Cristiana Amanda Ibănescu, de la Școala Gimnazială Nr. 4 au participat, în Spania, la Ibi, Alicante, la reuniunea de proiect „Teaching&Learning each countries’ traditional games”. Scopul acestei întâlniri a fost creșterea competențelor metodologice ale cadrelor didactice participante la proiect din cele șase țări partenere.
Prima zi a întâlnirii a fost una organizatorică și de integrare. Participanții au făcut o vizită la școala parteneră, unde au fost primiți de către directorul școlii, doamna Asunción Beneyto Calatayud, care a ținut un discurs ce a marcat deschiderea oficială a mobilității în Spania. Mai târziu, în aceeași zi, participanții la proiect, au vizitat Primăria Ibi, unde au fost întampinați de primarul orașului care a prezentat câteva videoclipuri, evidențiind tradițiile, gastronomia, cultura, industria și limba specifice micii comunități valenciene. După-amiaza a fost marcată de alte activități la școală unde, participanții la proiect au avut parte de o lecție de istorie a orașului Ibi, din partea domnului Paco Esteve, care ține un discurs interesant despre producătorii de jucării și o mulțime de lucruri interesante în strânsă legătură cu jucăriile. Ibi, este un oraș producător de jucării și înainte, multe dintre principalele fabrici de jucării din Spania au fost deschise aici. Ziua a continuat cu o vizită la Muzeul de Jucării de tablă, unde sala de expoziție este plină de jucării de tablă Payà Hermanos, instrumente muzicale Claudio Reig, mașini Gozán sau păpuși frumoase de la Feber sau Famosa.
Cea de-a doua zi a fost destinată vizitei în orașul Onil la faimoasa fabrică de jucării Paola Reina, urmată de vizita la „Institutul tehnologic pentru articole de timp liber și produse pentru copii AIJU”, care se ocupă cu optimizarea procesului de creare și dezvoltare ale articolelor destinate copiilor, înainte ca acestea să ajungă pe piață.
Ziua de miercuri a fost destinată activităților în școală și a prezentărilor jocurilor tradiționale din fiecare țară. Astfel, fiecare țară a prezentat câte un joc tradițional după cum urmează: Spania „Pilota Valenciana”, Turcia „Turkey_Ciz (Three Stones)”, Portugalia „The Carica Game”, Bulgaria „The game of countries”, România jocul „Boogeyman (Omul Negru)”, iar Italia „The game of Marbles”. Elevii participanți la proiect au participat la toate jocurile și au format echipe mixte, transformând învățarea în joacă. După-amiaza a fost marcată, de asemenea de jocuri și de învățarea limbii engleze prin jocuri. Fiecare profesor a prezentat câte un joc pe care îl folosește la orele sale: Turcia, „Chairs game”, Spania: „Who is it?”, Bulgaria: „The last man standing”, Romania: „Buzz și Words Game”, Italia: „Who am I?”, Portugalia: „The cloud”.
Joi, 23 septembrie, elevii și profesorii au vizitat Valencia și Muzeul Soldaților de Plumb, o expoziție de soldați de plumb în miniatură, prezentată cu măiestrie de un profesor de istorie.
În ultima zi a mobilității s-a vizitat Castelul Santa Barbara din Alicante, care oferă o priveliște ce îți taie răsuflarea, și unde elevii au luat parte la jocul tradițional „Moor and Christian game”, care a făcut ca întânirea dintre cele șase țări să se incheie în cel mai frumos și perfect mod.
Rezultatele întâlnirii s-au concretizat în cunoștințe sporite despre cunoașterea tradițiilor și culturii țărilor partenere, recunoașterea obiectivelor turistice și a valorilor naturale ale Spaniei, extinderea competențelor culturale și sociale, precum și a abilităților psihomotorii, creșterea competențelor psihologice și metodologice ale cadrelor didactice, integrarea echipei de proiect, creșterea cunoștințelor cu privire la motivarea elevilor să învețe, precum și în producerea materialelor de proiect, precizează reprezentanții Școlii Gimnaziale Nr. 4 Suceava.
Un nou proiect Erasmus+, la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava
În perioada 17 - 21 februarie 2020, prof. Mazilu Mirela Florentina și prof. Rogoz Elena, de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, împreună cu cinci elevi din clasa a VIII-a A, au luat parte la activitățile derulate în cadrul proiectului Erasmus +, Key Action 2, Strategic Partenereships For Schools only „My Grandma’s Toys”, desfășurat în Ankara Hasan Ali Yücel, școala secundară.
În acest proiect, țări partenere au fost Spania, Portugalia, Bulgaria, România, Italia, coordonatorul proiectului fiind Turcia.
Elevii din toate țările au participat la cursuri cu elevii din țara gazdă.
Turneul Tornet a avut loc la Școala Gimnazială Hasan Ali Yücel. Șapte tururi au fost jucate de elevii turci și de alte țări participante, iar școala spaniolă a jucat jocul batistei ca exemplu, iar elevii participanți au jucat batista „Juego del Panuelo” în totalitate. Jocul bulgar „Drop the prosel” a fost jucat atât de elevii bulgari, cât și de alți elevii participanți.
Jocul italian „Cărți de bingo Scilian” a fost jucat de sudici italieni și apoi toți elevii din fiecare țară au jucat jocul de cărți în biblioteca școlii.
Jocul tradițional portughez Jogo Malha a fost jucat de toți elevii școlilor participante.
Jocul tradițional românesc „Țara în care vrem soldați” a fost jucat de elevii participanți români, dar și toți elevii participanți de la Școala Gimnazială Hasan Ali Yücel au jucat cu mare bucurie.
Au fost organizate excursii la Mausoleul Atatürk, Castelul Ankara, Hamam Önü, Moscheea Hacı Bayram și Muzeul de jucării Vehbi Koç.
A fost o experență frumoasă, elevii au legat prietenii, au facut schimb de idei.
Întâlnirea din Turcia a fost prima mobilitate Erasmus+ și a însemnat descoperirea unor noi perspective, oportunități, lărgirea orizontului cultural, consolidarea și promovarea dimensiunii europene în școală.
Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava Programul Erasmus+, Acțiunea Cheie 2 (AC2), Parteneriate strategice doar între școli Număr de referință: 2019-1-TR01-KA229-074560_6 |
My Grandma’s Toys
Coordonator: Turcia
Parteneri: Spania, Italia, România, Portugalia, Bulgaria
Scopul proiectului: activarea comunicării dintre copii și adulți prin schimbul cunoștințelor despre jocuri și jucării tradiționale, pentru a reduce dependența de tehnologie și diferența dintre generații.
Activități de învățare, predare și formare:
1. Februarie 2020, Turcia, 4 elevi și 2 profesori;
2. Mai 2020, Spania, 4 elevi și 2 profesori;
3. Noiembrie 2020, Italia, 4 elevi și 2 profesori;
4. Februarie 2021, România, 4 elevi și 2 profesori;
5. Mai 2021, Portugalia, 4 elevi și 2 profesori.
Durata proiectului: 30.09.2019 – 29.09.2021
https://mygrandmastoys.blogspot.com/
Proiect cofinanțat din programul Erasmus+ al Uniunii Europene